(2011) Nomad Merida Racing Team

Ideea creării unei echipe de mountainbike a încolțit pentru prima oară acum un an, în preajma maratonului medieval Mediaș, atunci când împreună cu cei de la Merida am gustat din mâncărurile tradiționale din sătucul Viscri.

Echipa NoMad exista deja de 10 ani fiind cunoscută sub numele NoMad Adventure Team. În 2011 ea își redefinește activitățile axându-se mai mult pe concursurile de mountain-bike.

Astfel, Daniel Sărdan formează o nouă echipă în componența căreia vor intra sportivi cu experiență, dar și tineri care au un mare potențial în ciclism montan. Așadar cine suntem? Emese Fodor, Patricia Plumbotă, Doina Țiței (eu), Daniel Roșu, Marius Cosmin Ditomozu, Cornel Stanciu, Pecka Peter Laszlo, Daniel Sărdan.

Bicicletele echipei NoMad: Merida O’Nine Team Carbon, Matts Lite 2000-D, Juliet Lite 1200-D.

Partenerii: Bicicletele şi echipamentul – Merida, service şi piese de schimb – Veloteca, căştile – Lazer, ciclocomputere Sigma şi alte produse importate de BikeFun în România: CST, Ritchey, KMC, Birzman. Alimentaţia specială în timpul antrenamentelor şi concursurilor este asigurată de Nutricult.ro (HIGH5).

Prezentarea oficială a echipei va avea loc pe 6 Mai 2011. Până atunci ne veți putea urmări pe site-ul oficial http://www.nomad-team.ro sau pe pagina de facebook http://www.facebook.com/nomadmtb.

Anunțuri

3 gânduri despre „(2011) Nomad Merida Racing Team

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s