(Aug. 2010) Run Forest la Carpathian Adventure!

Informațiii despre concurs:

  • Organizator: Outward Bound Romania
  • Data: 11-15 august 2010
  • Locul desfășurării: Munții Călimani și Gurghiului
  • Tabăra de bază: Sovata
  • Taxa de înscriere: 70 Euro/persoană pentru cetăţenii noilor state UE (România şi Bulgaria); 50 Euro/persoană pentru participanţii din România care au participat de cel puţin 3 ori la competiţia Carpathian Adventure.
  • Categorii: Avansați și Amatori
  • Probele: Categoria Amatori: 106Km – bicicletă, 53Km tura montană, 116Km – bicicletă, tiroliana+rapel
  • Categoria Avansați: 106Km – bicicletă, 72Km tura montană, 116Km – bicicletă, tiroliana+rapel
  • Rezultatele: aici

După cum ziceam într-un post anterior am primit o propunere din partea echipei Run Forest să particip cu ei anul acesta la competiția de aventură Carpathian Adventure. Nu mă consideram pregătită, cel puțin nu pentru anul ăsta, cu toate acestea le-am dat un răspuns afirmativ celor de la Pitești. Obiectivul nostru era să ne clasăm în primele 5 echipe. Componența echipei: Dan – mai aleargă pe munte și merge cu mtb-ul, Bobi – mai mult aleargă pe la maratoanele pe munte, Remus – mtb-ist convins și eu mtb-istă convinsă. O echipă destul de neomogenă la prima vedere 🙂

Așadar, așa neomogeni cum eram pe 10 august eram în drum spre Sovata cu bicicletele cocoțate sus și plini de voie bună. Ajungem seara în Sovata pe la 23:30, cu greu găsim tabăra, ne înscriem și la somn.

Dimineața soarele care încălzea de zor corturile ne dă trezirea la 7:30. Începe febra pregătirilor pentru concurs. Trebuia să pregătim echipamentul pentru tura montană și bicicletă și să-l punem în pungi speciale, care mai apoi vor fi transportate către tabăra de bază secundară (locul unde se vor face transferurile).

Se dă startul la 13:30 la avansați, iar la amatori startul vine după 5 minute. Faptul că am început cu proba de bicicletă ne-a fost de folos, întrucât majoritatea în echipa noastră eram bikeri (mai puțin Bobi, dar care se dă bine la vale 😉 ) Am fost surprinsă că am intrat în ritm destul de repede și mergeam foarte bine pe biclă. Doi dintre băieți în schimb au avut mici probleme la urcare (blocări de mușchi), moment în care Remus ia decizia să-i ajute tractându-i pe rând. După ce am trecut de prima urcare, la CP 1 aflăm că eram a doua echipă (Garage Racing aveau deja un avans de 30min). Bun, continuăm cu o coborâre unde ne depășesc cei de la Grind (categoria avansați, cică au luat startul cu o oră mai târziu. cool.) O coborâre lungă și faină rău este curmată de o pană la roata din față, Bobi nu m-a auzit când țipam că am pană și a mers în față, eu frânez atent ca să nu cad în cap, se aude janta cum face urât pe pietre. Gata m-am oprit. Damn … nu am pompă la mine, băieții îs undeva în față. Cu totă rușinea l-am oprit pe un băiat de la echipa D.E.C.I. Da! (apropo foarte mișto denumirea) și el foarte grăbit mă ajută să umflu roata (Mulțumesc!!!). Înapoi pe cai, după vreo 100m și băieții mei stăteau opriți și mă așteptau și bine au făcut, la finalul coborârii era CP2 (cam aiurea să fii penalizat că te-ai despărțit de echipă datorită unei pene, cum dealtfel a și fost penalizată o echipă de la avansați, cea de pe locul 2). În continuare eram pe 2. Din păcate fata de la D.E.C.I. Da! spre finalul coborârii căzuse. Continuăm drumul, greșim o stânga cu dreapta, ne dăm seama destul de repede (am pierdut vreo 10 minute). Și dăm de un pushbike crunt, unde s-au adunat echipele de la avansați și amatori. Echipa, care se pronunță greu, Aconcagua s-a dovedit a fi la pushbike mai bună ca noi. Eu recunosc, muream acolo :). După chinuri îndelungate cu bicicletele în cap sau lateral ajungem pe Vf. Fâncelul (CP3) la 21:30. Urmează o coborâre la fel de urâtă ca și urcarea, poate chiar mai urâtă (da mi-era mie mai simplu că nu urcam) și colac peste pupăză a dat o ploaie de zile mari cu grindină, dă-i șpagaturi, dă-i alunecări, căzături în fund, urzici, crengi, râu, bușteni în drum, rădăcini… ce să mai … ”de vis”. Ieșiți din ”chestia aia”, am dat de un drum drept și dă-i pe bicle, încercam să nu respir că nu mai vedeam din cauza aburului. Ultimii km au fost grei pentru Bobi, au început să apară problemele. Dar ajungem după 11 ore și 53 minute de pedalat la tabară secundară, din nou pe 2. Analizând timpii acum văd că echipa Timișoara Internet era destul de aproape de noi.

Ne schimbăm nu așa de repede pe cît am fi vrut inițial, o fi fost ploaia de vină eram uzi leoarcă. Echipați pe la 3:00 plecăm. Ajungem pe vârful Tihu (un vârf pe care mulți l-au făcut, dar pe care nu trebuia să ajungem, cel puțin nu acolo sus, că dincolo era hăul. Ajungem la 6:18 la CP5. Acolo aflăm că cei de la Garage Racing trecuseră cu jumătate de oră înainte, doar că se mai și odihniseră vreo 2 ore. Știam că tura montană va fi punctul slab, deaceea am zis că vom merge tot timpul, să fim cât mai constanți. După ce am trecut de jnepeni (o parte din jnepeni) ajungem pe Pietrosu, eu tot așteptam să apară CP6 și băieții îmi tot spuneau ”Păi e după muntele ăla” și nu venea. Aici ne întâlnim cu Getica care greșise traseul (cei de la avansați aveau 20km în plus față de amatori). Uitându-ne în spate vedem cum se apropie destul de rapid o echipă, erau Aconcagua, care ne-au depășit la mers. La CP6 aveau un avans de 10 minute. Noi urmam planul nostru, să nu ne rătăcim și să mergem constant. Din păcate apar probleme Bobi – genunchiul, glezna și fesele, eu nu prea aveam putere să urc (problema pe care a rezolvat-o Dan, tractându-mă cu bățul de trekking). Cu chiu cu vai ajungem în tabăra secundară la 21:00, Aconcagua avea 2 ore avans, noi aveam un avans de 2 ore față de Timișoara Internet.

Eh și acum începe distracția, a doua tură de biclă 😉 O mică ciondăneală la tabăra secundară, din cauza oboselii și a problemelor medicale. A doua noapte fără somn își dă de știre. Ne oprim și băgăm în noi activatoare (mai puțin Bobi, care pe lîngă problemele lui cu glezna și genunchiul, nu putea nici să mănânce, nici măcar forțat), ne oprim la un chioșc, unde cumpărăm o cafea și o Cola Adria (asta e Coca-Cola satului). Eu nu mă simțeam foarte ok, aveam fața, ceafa și mâinele arse de soare, cred că făcusem și insolație. Deci aspirină! După CP12, unde i-am întâlnit și pe cei de la Grind mergem să găsim scurtătura de care ne povesteau organiztorii la ședința tehnică, cică un drum în dreapta, dar care nu are niciun fel de reper. Grind-ul a luat-o în față și ne-a zis că ne va lăsa o crenguță în cazul în care îl găsesc. Mai târziu am aflat că noi îl găsisem și ei nu (doar că ei au mers repede și au apucat să și doarmă olecuță). Așadar cea mai lungă ”distanță” ever a fost între CP12 și 13, Dan mă ajuta la împins bicicleta, nu de alta, dar push-bike-ul mă omoară!!! Între noi fie vorba, eu nu-i credeam pe băieți că găsiseră drumul corect, m-am înșelat însă au fost chiar foarte deștepți. Ajunși dimineața sus la Fâncelul minunat culmea culmilor e că am stat vreo oră și jumate fluierând după omul din CP. O ORĂ ȘI JUMATE l-am căutat!!!!! Ori eram fraieri, ori obosiți, ne-am învârtit ca proștii în jurul cozii. Cineva ne spune că avem un avans de 7 ore față de echipa de pe 4. Bun, ne-am relaxat un pic (big mistake). Relaxarea noastră a însemnat pierdere de timp de genul: nu am dat pe coborâre la fel de tare, am greșit un marcaj aiurea, luat dreapta în loc de stânga. Urcarea de 12km ne-a omorât pe rând și din cauza căldurii și a nesomnului (eu am adormit de vreo câteva ori pe bicicletă. INCREDIBIL!) Ne-a prins o ploaie noi ne mișcăm în continuare ca melcii. Pe mine m-a ajuns somnul și am început să plâng că vreau să dorm. INCREDIBIL! Băieții mi-au băgat pe gât un activator și eram ca nouă. INCREDIBIL! Urcam pante, aveam o viteză mai bună.

Aproape de CP15, opriți într-o intersecție cu harta în mână, ghici cine ne salută? Echipa Timișoara Internet, cea de pe 4, cea față de care aveam cică 7ore avans. INCREDIBIL! Mi s-a înegrit în față când am văzut-o pe Raluca. Eh, din momentul ăla o luăm pe drumul către CP15. Cei de la Timișoara Internet o iau prin altă parte (nu știu pe ce s-au bazat, noi apucasem să analizăm harta). Noi am băgat viteză. Căzut, ridicat. Înainte pe coborâri, care erau destul de tehnice cu bolovani, dar nu aveam timp, erau ăia în spate. Ștampila la CP15 și fuguța mai departe. Depășim echipa de pe 2 de la avansați spunându-le că ne aleargă unii. La un moment dat ajungem iar la o intersecție (mama ei de intersecție, că nu știe că ne grăbim) și decidem să mergem pe marcajul bulina roșie. Iar coborâm pe un drum nașpa cu crengi și pietre, mai cade unu, mai cade lanțul. Avem impresia că nu suntem bine, din neunde Domnul ni l-a trimis pe un om, care ne-a explicat o alternativă de a ajunge la tiroliană. Și mergem noi pe un drum cu o baltă de până peste genunchi, după aia un drum forestier, încercând să ajungem la un părâu, care cică ne scotea la drum. Am mers pe o porțiune foarte foarte foarte mișto de bike, cică e drum de taf. Aici Bobi al nostru cade urât și își sparge buza și nasul. Îi dăm tare în continuare, ieșim pe drum unde am băgat peste 50km/h o viteză enormă pentru curbele alea și pentru pregătirea noastră. După kilometri lungi de coborâre dăm în CP16, CP-ul unde se desfășura proba de tiroliană și rapel.

Aflăm că sîntem în continuare pe 3! Dar nu ne mai relaxăm. Facem proba (care pentru mine a fost inedită fiind pentru prima oară agațată de o funie la 90m) și fuguța spre finish. Am analizat timpii de la celelalte echipe între CP15 și 16 și am observat că noi eram singurii care am făcut distanța într-o oră și 13 minute, celelalte echipe au făcut în peste 2 ore. Doamne, ce face nevoia din om!!!

Ajungem la finish la 19:53! Timpul total a fost de 54h18min, fără niciun fel de somn. Mâncăm cu poftă felia de pepene roșu, bucurându-ne că am terminat. Cică am reușit să dăm un avans de 1h34min celor de la echipa Timișoara Internet… dacă am fi mers așa tot timpul … 🙂


  • Locul 1 Garage Racing: Bicicleta 1 – 9:46 Proba montană 20:02 Bicicleta 2 – 16:28 TOTAL: 46:16
  • Locul 2 Aconcagua: Bicicleta 1 – 12:50 Proba montană 16:44 Bicicleta 2 – 21:12 TOTAL: 50:46
  • Locul 3 Run Forest: Bicicleta 1 – 11:53 Proba montană 19:32 Bicicleta 2 – 22:53 TOTAL: 54:18
  • Locul 4 Timișoara Internet: Bicicleta 1 – 12:44 Proba montană 20:50 Bicicleta 2 – 22:18 TOTAL: 55:52

După un duș luuung am mers să mâncăm ca oamenii, nu spun că am adormit de câteva ori deasupra farfuriei sau cu ospătărița în față care aștepta să-i dau comanda, nu spun că Dan a adormit cu nota în mână… era normal.

Carpathian Adventure a însemnat pentru mine depășirea unor temeri, unor limite. Acum știu că pot și că ursu nu e chiar așa de prost să vină și să te pape.

No… și pozele de la final… sper să placă. Nu prea am avut timp și chef să facem mai multe.

http://www.argesexpres.ro/article_detail.php?idarticle=24831 Hidroserv ne muțumește 🙂

Anunțuri

10 gânduri despre „(Aug. 2010) Run Forest la Carpathian Adventure!

  1. Incerc sa-mi dau seama cat de obosit trebuie sa fie un om ca sa adoarma pe bicicleta! Nu spun ca e imposibil, pt ca si eu insumi am adormit o data in picioare, mergand in metrou. In rest, felicitari! Cred ca satisfactia de a termina o incercare de genul acesta e o rasplata suficienta, cu atat mai mult cu cat ati ocupat si podiumul. Succes la Geiger!

  2. Mulțumesc Alexandru… așa ziceam și eu când auzeam că lumea adoarme pe bicicletă la Carpathian… nu-mi venea să cred că e posibil, până nu am simțit pe pielea mea. E cumva un lucru firesc după două nopți nedormite, organismul cere un shut down de urgență. L-am păcălit până la urmă cu un activator… dar …

    La Geiger cred că va fi floare la ureche :)) (sper)

  3. Foarte interesanta experienta, imi place cat de detaliat ai prezentat toata competitia. Daca o tii tot asa, azi maine te recrutam pentru un Eco Challenge, ;).

  4. Și eu care credeam că o să plictisesc lumea 🙂
    păi să știi că o să o tot țin așa, că abia am prins gustul 😛

  5. INCREDIBIL! 😛 Bravo Niji. Nu vreau sa imi imaginez care a fost starea de spirit dupa ce ati terminat. Foarte tare! Esti de admirat.

    1. Mulțumesc !!! Satisfacția a fost maximă! Mai ales că am avut o mică luptă pentru locul 3 ;)) Concluzia e că putem rezista 😉

  6. Felicitari echipei si tie Niji in mod special !!! Sunteti tari si de admirat !! Cand imi povestea Tase de concursul trecut de la Carpathian nu imi imaginam ca poate fi atat de ,,brutal”

  7. Frumoase randuri…de experienta in sine nu mai vorbesc…Felicitari si la mai multe astfel de trairi! Cosmin C. , echipa Verde Crud

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s