Ideea creării unei echipe de mountain-bike a încolțit pentru prima oară acum un an, în preajma maratonului medieval Mediaș, atunci când împreună cu cei de la Merida am gustat din mâncărurile tradiționale din sătucul Viscri.
Echipa NoMad exista deja de 10 ani fiind cunoscută sub numele NoMad Adventure Team. În 2011 ea își redefinește activitățile axându-se mai mult pe concursurile de mountain-bike. (continuare)
http://www.mbike.ro/2011/03/merida-pentru-nomad-racing-team/
Acum un an și jumătate am ieșit pentru prima oară cu bicicleta înafara
Podiumul Fete 35km
Bucureștiului la Comana. Îmi amintesc cu drag de prima mea tură, de cei o sută și ceva de km, de amorțeala/slăbiciunea în picioare pe care le simțisem acut la finalul zilei de 17 mai 2009. 23 octombrie 2010 – ziua în care Comana am văzut-o dintr-o altă perspectivă. Într-un timp scurt s-a pus la cale un concurs denumit Bike Fest Comana. Dimineața pe la 9 erau 4-5 grade, dar cu mult soare, astfel încât ne-am încumetat să mergem în concurs în pantaloni scurți și tricou.
Despre traseu. Au fost create două trasee: Traseul Bujorilor (20km) și Traseul Lacul Comana (35km). Traseul Lacul Comana traverseaza pădurea Comana și pădurea Călugăreni, ocolind Lunca Neajlovului și lacul Comana pe malul sudic. Traseul Bujorilor este comun până la marginea satului Mihai Bravu. Se va traversa de la est la vest rezervația Bujorilor. Ambele trasee au fost de viteză cu diferențe de nivel foarte mici, au predominat potecile și drumurile forestiere.
Startul m-a surprins prin descoperirea unei pene la roata din față. Mai erau 5 minute până la numărătoarea inversă. Cu ajutorul lui Lucian, reușesc să schimb camera și să plec chiar în momentul în care s-a dat startul.
Referitor la organizare. Am fost plăcut surprinsă de felul în care a fost semnalizat traseul, cu o mică excepție, undeva în pădure unde nu exista nici o potecă, fiind acoperită de frunze, am avut ceva dubii și am stat să căutăm marcajele.
Ceea ce ar fi putut organizatorul să aranjeze în schimb, strângerea celor câteva gunoaie pe care le-am întâlnit pe traseu. O priveliște nu tocmai plăcută.
Nu m-a deranjat foarte mult așteptarea premierei, întrucât era soarele pe cer și am putut să stăm la o vorbă – două cu prietenii. Ce aș avea de adăugat la capitolul premierii, ar fi crearea unor categorii de vârstă cât mai relevante 
și poate o taxă de înscriere mai mică de 70 LEI.
În ansamblu, a fost o zi frumoasă de toamnă și o zi în care am reușit să termin prima la categoria Fete, Traseul Lacul Comana.
Mai multe detalii referitor la rezultate/fotografii le puteți găsi aici.
…………………………………………………………………………………………………………
3 octombrie 2010 – data pe care au ales-o atât organizatorii competiției mtb AlpinSport Sf. Gheorghe, cât și cei de la Emmendue Sport, Ploiești. Două competiții care din punct de vedere al dificultății traseului promiteau un concurs rapid și plăcut. Mulți dintre pasionații de bicicletă au fost puși într-o situație grea de a alege între două concursuri asemănătoare. Așa cum am fost și eu. Anul trecut m-am îndrăgostit de maratonul de la Sf.Gheorghe, de felul cum a fost organizat, de vreme, de auriul frunzelor și soarele blând, de atmosferă, peisaj… Anul acesta, aș fi ales cu siguranță maratonul de la Sf.Gheorghe, însă din anumite motive, distanța mică între București și Ploiești m-a determinat să merg la Cupa Emmendue Sport.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Câteva date despre Cupa EmmendueSport.
Foto by: Dragoș Florescu (Ecofotografie)
Locul de desfășurare: Ploiești, Parcul Bucov
Data: 3 octombrie 2010
Start: 11:00, Premierea 16:00
Organizator: Club Emmendue, Vlad Dinu and Co.
Tip competiție: Competiție Internațională de MTB, Maraton UCI Clasa 3
Pagina oficială: http://cupa.emmeduesport.ro/
Date contact: office@emmenduesport.ro – Dinu Vlad
Traseul: Organizatorii ne oferă posibilitatea de a alege între două trasee, care traversează zona viticolă din apropierea orașului Ploiești.
Înscrierile: au fost posibile atât online prin completarea unui formular, cât și la fața locului sau la magazinul EmmendueSport din Ploiești.
Taxa de înscriere: 50LEI pentru proba semi-maraton, 70LEI -Maraton.
Categoriile de participare: Marathon (60km): 60 km UCI – ELITE MEN, 60 km UCI – ELITE WOMEN, 60 km Hobby Men 19-29, 60 km Hobby Men 30-39, 60 km Hobby Men 40+, 60 km Hobby Women. Semi-Maraton (30km): 30 km Juniors Men, 30 km Men 19-29, 30 km Men 30-29, 30 km Men 40+, 30 km Women, 30 km Tandem.
Rezultatele: pot fi vizualizate aici.
Galerie foto: aici
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Cum a fost?
O dimineață răcoroasă mai mult spre geroasă cu ceva nori pe cer, o atmosferă mai posomorâtă. Pe la 10:00 norii încep să dispară, iar razele soarelui încet își fac loc dezvăluind un cer albastru senin. La 11:00 se dă startul și cei 186 de participanți pleacă ”la drum” entuziasmați și bucuroși de vreme bună. Primii 7Km din traseu, o porțiune de șosea a oferit posibilitatea concurenților să se încălzească. După care se intra în traseul ”off-road”, un traseu ce ne-a oferit niște pante blânde, dar lungi, coborâri rapide, pietre, o porțiune de pădure single-track șerpuind în ușoară coborâre (cea mai frumoasă parte a traseului), porțiuni de plat pe câmp (un teren anevoios), dese treceri pe lângă sondele de petrol. Deasemenea am avut parte și de porțiuni de asfalt. În momentul traversării unui câmp și a pădurii am avut senzația că sunt pe traseul Primei Evadări
Am parcurs traseul de 60km, terminând-ul în 3 ore și 53 minute, locul 3, categoria Women 60km.
Traseul a fost marcat foarte bine, din păcate pe anumite porțiuni (spre final) marcajul era diferit și mai rar, astfel încât am avut niște dubii. Norocul meu e că am ales drumul corect (pierzând doar niște minute alegându-l). La km 50, am avut parte și de o ploaie torențială, dar linia de finish am trecut-o pe soare.
În concluzie a fost un maraton reușit, chiar și pe vremea asta mai mofturoasă.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Despre concurs:
Locul de desfășurare: Predeal, Cabana Fulg de Nea (baza partiei Clabucet)
Data: 25 septembrie 2010
Start: 11:00, Premierea 18:00 
Organizator: Primăria Orașului Predeal, Asociația Sportivă Race Tech Ploiesti
Tip competiție: maraton MTB (XCM)
Pagina oficială: http://predeal-trophy.ro/
Date contact: Cătălin și Nicușor 0745.023.994
Traseul: Predeal MTB Trophy va fi pregătit pentru două trasee: traseul lung (Pro) -aprox. 45 km. și traseul scurt (Hobby). -aprox. 20 km. Primii 8 km și ultimii 12 km ai traseelor vor fi comuni pentru cele două categorii.
Înscrierile: au fost posibile atât online prin completarea unui formular, cât și la fața locului, la cabana Fulg de Nea.
Taxa de înscriere: 50LEI
Categoriile de participare:
45 KM – 19 – 29 ANI BĂRBAȚI, 30 – 40 ANI BĂRBAȚI, PESTE 40 ANI BĂRBAȚI, OPEN FEMEI
20 KM - 15 – 18 ANI BĂRBAȚI, 19 – 30 ANI BĂRBAȚI, 30 – 40 ANI BĂRBAȚI, PESTE 40 ANI BĂRBAȚI, 15 – 18 ANI FEMEI, PESTE 19 ANI FEMEIȘ;
Rezultatele pot fi vizualizate aici
Galeria foto: aici
…………………………………………………………………………………………………………
Cum a fost:
10% șanse de ploaie. Este o zi în care meteorologii au cam dat-o în bară cu previziunile lor. Vremea a fost atât de posomorâtă că nu-ți venea să ieși din casă nici măcar să fi fost plătit. Dar planul nostru a fost să mergem la Predeal, după care să mergem la Maros, maratonul din Cluj, care se ținea a doua zi. Nu știam că cei 45km pe care am zis că-i vom face rapid, vor fi atât de grei.
Pe hârtie traseul arăta astfel: START (baza pârtiilor Clăbucet, parcarea mare) - DN1 – PRIMĂRIE – STR. M. EMINESCU – STR. T. VLADIMIRESCU – CAB. CIOPLEA – POIANA LUI MANOLE – TIMIȘUL SEC – STÂNA PIETRICICA (MASIVUL PIATRA MARE) – CAB. SUSAI – VALEA AZUGII - CAB. TRIFOIUL – CAB. SUSAI – PÂRTIA COCOȘUL – CLĂBUCET PLECARE – CAB. GÂRBOVA – PÂRTIA CLÂBUCET PLECARE (TELESCHIUL III) – CLĂBUCET SOSIRE – CAB. FULG DE NEA (SOSIRE). Piece of cake. În realitate pot să spun că a fost unul dintre concursurile la care am împins cel mai mult bicicleta. Întradevăr nici vremea nu a ținut cu noi, ploaie măruntă, frig… dar chiar și în condițiile uscate nu cred că am fi fost în stare să urcăm nesfârșitele pante. Recunosc a fost un concurs care m-a chinuit cel mai mult. În schimb partea pozitivă pe care o are această competiție au fost coborârile extrem de tehnice (împânzite de numeroase rădăcini). Iar ultima coborâre a fost de vis, un single track care șerpuia printre copaci, întâmpinând ici colo câte o rădăcină care te mai zdruncina și te trezea la realitate.
Deși personal am avut doar câteva dubii referitor la marcaje, am înțeles că alții au avut parte de niște rătăciri majore (EX: au făcut de două ori o buclă).
Am terminat a doua, cu greu ce-i drept. Traseul m-a stors de puteri.
Astfel încât Clujul a rămas pentru anul viitor.
…………………………………………………………………………………………………………
Informații generale despre concurs le puteți găsi în postul anterior. 
Cum a fost?
28 August. Am ajuns destul de târziu în Sibiu (deși ne doream să prindem ceva din festivitățile pe care ni le-a pregătit orașul). Ridicat numerele, salutat lumea din metru-n metru (ăsta este unul din lucrurile care-mi plac la evenimentele de acest gen, întâlnești o mulțime de oameni care împărtășesc aceeași pasiune). Cazat (la motelul Dumbrava … okeiuț … dușul un pic ciudat – avea para aia fixă, de trebuia să-ți uzi și părul când făceai duș ). Ieșit în oraș, multă-multă lume, am găsit cu greu o masă liberă la The Gallery (că deh … erau în program niște paste) și … s-a întâmplat un lucru MINUNAT … a început să plouă! O ploaie din aia de ține o săptămână. De supărare am mers să bem un vin la Atrium (un loc foarte fain cu muzică live). După vin, în toiul nopții ne-am plimbat desculț prin ploaie…
***
29 August. După cum ne povestea tatăl unui puștiulică de 5 ani despre copilul lui care după ce a deschis ușa de la cameră a exclamat ”Futui! Plouă de rupe!” (copilul era direct implicat… deh … participa și el la concurs.) Bun… ca de obicei întârziați, ajungem la fix la start. Oamenii deja erau aranjați, așa că am prins startul, dar undeva pe la coadă. Urmează câțiva kilometri prin pădure cu mulți bicicliști în jur, unii mergeau mai bine, alții se opreau la o baltă, două… noroiul un pic anevoios.
Noroiul în sine nu mă mai speria, am format deja o imunitate în ceea ce-l privește. Problema mea era să încerc să îmbunătățesc timpii. Așadar, știind că la coborâre voi fi mai lentă decât de obicei, din cauza faptului că bicicleta mea în continuare se crede la o competiție de patinaj artistic, iar saboții erau inexistenți (aici e vina mea nu a ei), dar oricum nu prea aveam nevoie de ei 
), am mers cât de tare am putut pe urcarea aia lungă. Și sunt mândră de mine la capitolul ăsta, am urcat așa cum am vrut, m-a ajutat și respirația în acest sens, am mers constant și mai tot timpul pe bicicletă. (am încercat să trag de mine să fac cât mai puțin push-bike). Evident au fost zone (slava Domnului scurte) în care s-a împins la bicicletă: pe Măgura – porțiuni foarte mici, pantele erau urcabile în general și după al doilea punct de alimentare – o pantă cam prea accentuată, am împins la bicicletă la greu pentru că îmi alunecau picioarele.
Mi s-a părut interesant sus pe Măgura. A fost destul de creepy cu atâta ceață! Norocul meu e că băieții din față aveau veste reflectorizante și puteam să-i urmăresc, altfel nu se vedea nimic atât de densă era, pe deasupra îmi înghețaseră și ochelarii (!).
Coborârile cu cele trei săgeți în jos. (semn de avertizare: coborâre periculoasă) Prima, imediat după Măgura… din punctul meu de vedere, am văzut coborâri și mai periculoase. Era întradevăr destul de abruptă, dar nu avea șleauri, rădăcini sau pietre … dificultatea i-a crescut odată cu ploaia, deci da … a fost periculoasă, mă gândesc că pe uscat o coboram mai frumos (nu cu 10km/h ) ) După care mai era una printre pietre… nu știu dacă traseul era conceput pentru bicicletă acolo, nu cred că încăpea vreo bicicletă pe acolo, în orice caz era greu să cobori chiar și pe lângă ea. În rest, au fost foarte ok coborârile, păcat că nu prea am avut încredere în bicicletă (mai exact în cauciucuri, furcă, saboți) și am mers destul de precaut.
Ultimii kilmometri (care au fost și primii) prin pădurea cu noroi au fost infiniți… !
Finish! Am ajuns a opta fată din 28 în 5h27min 45KM (175 la general din 341). Obiectivul meu era în primele 10. E o clasare cumva firească întrucât anul acesta la Geiger a fost o concurență serioasă au participat fete foarte bune: Emese Fodor, Linda Tamas, Curuța Anda, Gyurka Zsuzsa, Simona Pop, Patricia Plumbota. Rezultatele le puteți vizualiza aici sau aici.
***
Concluzii:
A fost fain în ansamblu. Am plecat mulțumită. Am păpat o clătită buună, mi s-a făcut și masaj la picioare
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Fotografii:
Ciclism.Ro (Ioana): http://picasaweb.google.com/GeigerMTBChallenge/20100829GeigerMTBChallengeByCiclismRo#
Sibiul.Ro (Ovidiu Sopa): http://www.sibiul.ro/poze-sibiu/geiger-mountain-bike-challenge-2010/413/1/
Giglia30: http://picasaweb.google.com/giglia30/GeigerSibiu2010#
Facebook Giant:
Cătălina Andrei Ioana:
Raluca Colgiu: http://picasaweb.google.ro/raluk.colgiu/GeigerMtb2010#
Mihaela Popa (Poze de la Family): http://picasaweb.google.ro/micky.popa/GeigerMountainBikeChallenge#
Blondul4ever:
Mihai Siman: http://picasaweb.google.com/siman.mihai/Geiger2010#
Informații despre concurs: 
Sâmbătă 28.08.2010
18:00 – 21:00 – preluare numere participați înscriși online + înscriere traseul “Family”
20:00 –20:30 – sedință tehnicăDuminică 29.08.2010
08:00 – 09:00 – Preluare numere și înscriere la fața locului (în limita locurilor disponibile)
09:15 – 09:30 – Sedință tehnică
09:45 – Start Traseu “Maraton”
10:00 – Start Traseu ‘Semimaraton”
10:15 – Start Traseu ‘Family”
11:15 – Sosire Traseu “Family”
12:00 – Sosire Traseu “Semimaraton”
15:15 – Sosire Traseu “Maraton”
18:00 – Festivitate Premiere
18:30 – Tombolă – Marele premiu: o bicicletă oferita de Ideal Bikes România
Informații despre concurs:
Cum a fost anul trecut:
Veți găsi niște impresii și fotografii aici
Ne auzim cu bine… cred că va fi un maraton destul de ușor pentru mine luând în considerare calitatea traseelor maratoanelor din anul acesta și pedeasupra presimt că va fi fără ploaie, deși chiar dacă plouă nu cred că vom avea probleme mari
Informațiii despre concurs: 
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
După cum ziceam într-un post anterior am primit o propunere din partea echipei Run Forest să particip cu ei anul acesta la competiția de aventură Carpathian Adventure. Nu mă consideram pregătită, cel puțin nu pentru anul ăsta, cu toate acestea le-am dat un răspuns afirmativ celor de la Pitești. Obiectivul nostru era să ne clasăm în primele 5 echipe. Componența echipei: Dan – mai aleargă pe munte și merge cu mtb-ul, Bobi – mai mult aleargă pe la maratoanele pe munte, Remus – mtb-ist convins și eu mtb-istă convinsă. O echipă destul de neomogenă la prima vedere
Așadar, așa neomogeni cum eram pe 10 august eram în drum spre Sovata cu bicicletele cocoțate sus și plini de voie bună. Ajungem seara în Sovata pe la 23:30, cu greu găsim tabăra, ne înscriem și la somn.
Dimineața soarele care încălzea de zor corturile ne dă trezirea la 7:30. Începe febra pregătirilor pentru concurs. Trebuia să pregătim echipamentul pentru tura montană și bicicletă și să-l punem în pungi speciale, care mai apoi vor fi transportate către tabăra de bază secundară (locul unde se vor face transferurile).
Se dă startul la 13:30 la avansați, iar la amatori startul vine după 5 minute. Faptul că am început cu proba de bicicletă ne-a fost de folos, întrucât majoritatea în echipa noastră eram bikeri (mai puțin Bobi, dar care se dă bine la vale ) Am fost surprinsă că am intrat în ritm destul de repede și mergeam foarte bine pe biclă. Doi dintre băieți în schimb au avut mici probleme la urcare (blocări de mușchi), moment în care Remus ia decizia să-i ajute tractându-i pe rând. După ce am trecut de prima urcare, la CP 1 aflăm că eram a doua echipă (Garage Racing aveau deja un avans de 30min). Bun, continuăm cu o coborâre unde ne depășesc cei de la Grind (categoria avansați, cică au luat startul cu o oră mai târziu. cool.) O coborâre lungă și faină rău este curmată de o pană la roata din față, Bobi nu m-a auzit când țipam că am pană și a mers în față, eu frânez atent ca să nu cad în cap, se aude janta cum face urât pe pietre. Gata m-am oprit. Damn … nu am pompă la mine, băieții îs undeva în față. Cu totă rușinea l-am oprit pe un băiat de la echipa D.E.C.I. Da! (apropo foarte mișto denumirea) și el foarte grăbit mă ajută să umflu roata (Mulțumesc!!!). Înapoi pe cai, după vreo 100m și băieții mei stăteau opriți și mă așteptau și bine au făcut, la finalul coborârii era CP2 (cam aiurea să fii penalizat că te-ai despărțit de echipă datorită unei pene, cum dealtfel a și fost penalizată o echipă de la avansați, cea de pe locul 2). În continuare eram pe 2. Din păcate fata de la D.E.C.I. Da! spre finalul coborârii căzuse. Continuăm drumul, greșim o stânga cu dreapta, ne dăm seama destul de repede (am pierdut vreo 10 minute). Și dăm de un pushbike crunt, unde s-au adunat echipele de la avansați și amatori. Echipa, care se pronunță greu, Aconcagua s-a dovedit a fi la pushbike mai bună ca noi. Eu recunosc, muream acolo . După chinuri îndelungate cu bicicletele în cap sau lateral ajungem pe Vf. Fâncelul (CP3) la 21:30. Urmează o coborâre la fel de urâtă ca și urcarea, poate chiar mai urâtă (da mi-era mie mai simplu că nu urcam) și colac peste pupăză a dat o ploaie de zile mari cu grindină, dă-i șpagaturi, dă-i alunecări, căzături în fund, urzici, crengi, râu, bușteni în drum, rădăcini… ce să mai … ”de vis”. Ieșiți din ”chestia aia”, am dat de un drum drept și dă-i pe bicle, încercam să nu respir că nu mai vedeam din cauza aburului. Ultimii km au fost grei pentru Bobi, au început să apară problemele. Dar ajungem după 11 ore și 53 minute de pedalat la tabară secundară, din nou pe 2. Analizând timpii acum văd că echipa Timișoara Internet era destul de aproape de noi.
Ne schimbăm nu așa de repede pe cît am fi vrut inițial, o fi fost ploaia de vină eram uzi leoarcă. Echipați pe la 3:00 plecăm. Ajungem pe vârful Tihu (un vârf pe care mulți l-au făcut, dar pe care nu trebuia să ajungem, cel puțin nu acolo sus, că dincolo era hăul. Ajungem la 6:18 la CP5. Acolo aflăm că cei de la Garage Racing trecuseră cu jumătate de oră înainte, doar că se mai și odihniseră vreo 2 ore. Știam că tura montană va fi punctul slab, deaceea am zis că vom merge tot timpul, să fim cât mai constanți. După ce am trecut de jnepeni (o parte din jnepeni) ajungem pe Pietrosu, eu tot așteptam să apară CP6 și băieții îmi tot spuneau ”Păi e după muntele ăla” și nu venea. Aici ne întâlnim cu Getica care greșise traseul (cei de la avansați aveau 20km în plus față de amatori). Uitându-ne în spate vedem cum se apropie destul de rapid o echipă, erau Aconcagua, care ne-au depășit la mers. La CP6 aveau un avans de 10 minute. Noi urmam planul nostru, să nu ne rătăcim și să mergem constant. Din păcate apar probleme Bobi – genunchiul, glezna și fesele, eu nu prea aveam putere să urc (problema pe care a rezolvat-o Dan, tractându-mă cu bățul de trekking). Cu chiu cu vai ajungem în tabăra secundară la 21:00, Aconcagua avea 2 ore avans, noi aveam un avans de 2 ore față de Timișoara Internet.
Eh și acum începe distracția, a doua tură de biclă O mică ciondăneală la tabăra secundară, din cauza oboselii și a problemelor medicale. A doua noapte fără somn își dă de știre. Ne oprim și băgăm în noi activatoare (mai puțin Bobi, care pe lîngă problemele lui cu glezna și genunchiul, nu putea nici să mănânce, nici măcar forțat), ne oprim la un chioșc, unde cumpărăm o cafea și o Cola Adria (asta e Coca-Cola satului). Eu nu mă simțeam foarte ok, aveam fața, ceafa și mâinele arse de soare, cred că făcusem și insolație. Deci aspirină! După CP12, unde i-am întâlnit și pe cei de la Grind mergem să găsim scurtătura de care ne povesteau organiztorii la ședința tehnică, cică un drum în dreapta, dar care nu are niciun fel de reper. Grind-ul a luat-o în față și ne-a zis că ne va lăsa o crenguță în cazul în care îl găsesc. Mai târziu am aflat că noi îl găsisem și ei nu (doar că ei au mers repede și au apucat să și doarmă olecuță). Așadar cea mai lungă ”distanță” ever a fost între CP12 și 13, Dan mă ajuta la împins bicicleta, nu de alta, dar push-bike-ul mă omoară!!! Între noi fie vorba, eu nu-i credeam pe băieți că găsiseră drumul corect, m-am înșelat însă au fost chiar foarte deștepți. Ajunși dimineața sus la Fâncelul minunat culmea culmilor e că am stat vreo oră și jumate fluierând după omul din CP. O ORĂ ȘI JUMATE l-am căutat!!!!! Ori eram fraieri, ori obosiți, ne-am învârtit ca proștii în jurul cozii. Cineva ne spune că avem un avans de 7 ore față de echipa de pe 4. Bun, ne-am relaxat un pic (big mistake). Relaxarea noastră a însemnat pierdere de timp de genul: nu am dat pe coborâre la fel de tare, am greșit un marcaj aiurea, luat dreapta în loc de stânga. Urcarea de 12km ne-a omorât pe rând și din cauza căldurii și a nesomnului (eu am adormit de vreo câteva ori pe bicicletă. INCREDIBIL!) Ne-a prins o ploaie noi ne mișcăm în continuare ca melcii. Pe mine m-a ajuns somnul și am început să plâng că vreau să dorm. INCREDIBIL! Băieții mi-au băgat pe gât un activator și eram ca nouă. INCREDIBIL! Urcam pante, aveam o viteză mai bună.
Aproape de CP15, opriți într-o intersecție cu harta în mână, ghici cine ne salută? Echipa Timișoara Internet, cea de pe 4, cea față de care aveam cică 7ore avans. INCREDIBIL! Mi s-a înegrit în față când am văzut-o pe Raluca. Eh, din momentul ăla o luăm pe drumul către CP15. Cei de la Timișoara Internet o iau prin altă parte (nu știu pe ce s-au bazat, noi apucasem să analizăm harta). Noi am băgat viteză. Căzut, ridicat. Înainte pe coborâri, care erau destul de tehnice cu bolovani, dar nu aveam timp, erau ăia în spate. Ștampila la CP15 și fuguța mai departe. Depășim echipa de pe 2 de la avansați spunându-le că ne aleargă unii. La un moment dat ajungem iar la o intersecție (mama ei de intersecție, că nu știe că ne grăbim) și decidem să mergem pe marcajul bulina roșie. Iar coborâm pe un drum nașpa cu crengi și pietre, mai cade unu, mai cade lanțul. Avem impresia că nu suntem bine, din neunde Domnul ni l-a trimis pe un om, care ne-a explicat o alternativă de a ajunge la tiroliană. Și mergem noi pe un drum cu o baltă de până peste genunchi, după aia un drum forestier, încercând să ajungem la un părâu, care cică ne scotea la drum. Am mers pe o porțiune foarte foarte foarte mișto de bike, cică e drum de taf. Aici Bobi al nostru cade urât și își sparge buza și nasul. Îi dăm tare în continuare, ieșim pe drum unde am băgat peste 50km/h o viteză enormă pentru curbele alea și pentru pregătirea noastră. După kilometri lungi de coborâre dăm în CP16, CP-ul unde se desfășura proba de tiroliană și rapel.
Aflăm că sîntem în continuare pe 3! Dar nu ne mai relaxăm. Facem proba (care pentru mine a fost inedită fiind pentru prima oară agațată de o funie la 90m) și fuguța spre finish. Am analizat timpii de la celelalte echipe între CP15 și 16 și am observat că noi eram singurii care am făcut distanța într-o oră și 13 minute, celelalte echipe au făcut în peste 2 ore. Doamne, ce face nevoia din om!!!
Ajungem la finish la 19:53! Timpul total a fost de 54h18min, fără niciun fel de somn. Mâncăm cu poftă felia de pepene roșu, bucurându-ne că am terminat. Cică am reușit să dăm un avans de 1h34min celor de la echipa Timișoara Internet… dacă am fi mers așa tot timpul …
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
După un duș luuung am mers să mâncăm ca oamenii, nu spun că am adormit de câteva ori deasupra farfuriei sau cu ospătărița în față care aștepta să-i dau comanda, nu spun că Dan a adormit cu nota în mână… era normal.
Carpathian Adventure a însemnat pentru mine depășirea unor temeri, unor limite. Acum știu că pot și că ursu nu e chiar așa de prost să vină și să te pape.
No… și pozele de la final… sper să placă. Nu prea am avut timp și chef să facem mai multe.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
http://www.argesexpres.ro/article_detail.php?idarticle=24831 Hidroserv ne muțumește
Despre concurs:
Locul desfășurării: Câmpulung Argeş, mai exact pe Muscelul Ciocanu 
Data și ora desfășurării: 25 iulie 2010; 10:00 – 18:00
Organizatori: Rock Bike Mountain & timeXPANDER
Site-ul competiției: http://www.muscel-maraton.ro/
Traseul: organizatorii oferă posibilitatea parcurgerii a două trasee într-o limită de timp de 6 ore:
Taxa de înscriere: 40 lei până în 21 iulie; 60 lei în ziua competiției.
Program: Sambata, 24 Iulie - 18:00 – 21:00 – Inscrieri la Hotel Muscelul situat la doar câțiva metri de START. Duminica, 25 Iulie - 8:00 – 9:30 – înscrieri la START, în fața Primăriei din Cîmpulung Muscel.
Galeria foto o găsiți aici
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Cum a fost sau cum va fi?
Am făcut traseul lung pe 13 iunie (cu o săptămână înainte de Mediaș) la invitația lansată de Remus (Rock Bike Mountain). Am prins singurul week-end fără ploaie sau noroi (o raritate pentru anul ăsta). Cam ce părere pot avea despre traseu? Este un traseu complex, urcări susținute, destul de lungi (urcabile pe bicicletă), există și mici porțiuni de push-bike prin pădure (dacă îmi amintesc bine).
Caracteristica principală a traseului lung sunt coborârile! Așii în d`ale sportului se vor bucura de niște coborâri tehnice, de viteză, pante abrupte, rădăcini, conuri, frunziș … puține pietre, una dintre coborâri se face pe o porțiune amenajată pentru downhill cu rampe, săritori. Cei cu furci bune și cu experiență în mtb le pot folosi, cei care nu sunt ași, le recomand să ocolească rampele lateral. La coborârile mai abrupte din nou … pentru cei cărora le este frică, fără rușine, coborâți pe lângă bicicletă!
Personal, m-am încăpățânat la unele coborâri și am căzut de vreo două-trei ori 
Au căzut și din ăștia buni.
Ne-am bucurat/vă veți bucura de foarte multe peisaje și panorame! Repet e un traseu tehnic, dar realizabil … Succes tuturor, va fi un concurs frumos (nu știu cum va fi în cazul în care plouă … nu părea a fi un sol lipicios ) )
Foto by Cătălin Ghila (l_bzik), Dan, Sorin
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
18 iulie. Maratonul MTB Surmont Challenge.
Despre concurs:
Locul desfășurării: Azuga, Munții Baiului
Data și ora desfășurării competiției: 18 iulie 2010, 12:00 – 18:00
Organizator: Surmont Club în parteneriat cu Primăria orașului Azuga
Traseul: organizatorii ne-au oferit 2 trasee.
Taxa de înscriere: 30 Lei
Rezultatele pot fi vizualizate aici
Galeria foto poate fi accesată aici
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Cum a fost?
Challenge – un cuvânt care se potrivește de minune experienței trăite la acest maraton. M-am înscris la traseul de 40km, o distanță potrivită pentru un maraton MTB. Să nu uităm însă de diferența de nivel, care conform organizatorilor este de aproximativ 1300m… pentru cei 40km nu e tocmai mică.
Am citit descrierea traseului făcută de Zaco (Dorin): 18km urcare ușoară pe drum forestier, 4 pante ”accentuate” și coborâre – cam așa se prezenta pe scurt traseul. Îl aveam în cap, mă uitasem și pe pozele făcute de Zaco (în poze întotdeauna totul pare mai roz).
În ziua concursului ne îndreptăm către destinație. Coadă mare la înscrieri, ceea ce era și de așteptat, Azuga fiind la 150km de București. Am înțeles că s-au înscris 500 de participanți (+ bicicliști care nu au mai apucat numere). Startul deși se dădea la o oră târzie (12:00) s-a întârziat, din cauza înscrierilor masive, timp în care am socializat cu Zoloper și Mircea.
S-a dat startul… buluc mare. Încetișor ieșim din țarc, facem stânga pe un drum forestier, și hai la depășiri. Îmi pierdeam suflul la început … încălzirea mea dinaintea concursului nu a avut efect, din cauza pauzei prea lungi (strat la 12:40). La km 12 se separau cele două trasee, cei de la traseul lung trebuia să facă o buclă, respectiv o urcare, după care intrau din nou pe traseu. Problema e că de la acea bifurcație, 50m mai încolo (pe traseul scurt) era punctul de alimentare, noi am intrat în buclă nepregătiți (îmi consumasem deja apa din bidon, din cauza căldurii). Unii opreau să se alimenteze cu apa din râu … eu nu voiam să mă opresc așa că am intrat pe prima urcare fără apă… chinuitor moment. Cam sadic a fost să ai primul punct de hidratare la km 25. Dar na … se mai întâmplă greșeli și pe la casele mari. După ce am ras aproape un litru de apă hai la drum … încălzită binișor … forțe noi… și oricum mai era puțin … 15km. De menționat că deși mai avem 15 km, ne așteptau cele 3 pante mai ”accentuate”.
Bun … toate pantele au fost criminale. Scurte, dar criminale! Era complicat să și împingi … iar punctul meu slab e push-bike-ul… mă mișc ca o broască țestoasă. Anyways … coborârile pe care le așteptai cu sufletul la gură s-au dovedit a fi puține și tehnice. Prima a fost coborâbilă, multe S-uri, curbe strânse, înclinația destul de accentuată, rădăcini. Ultima coborâre, care conform unui voluntar trebuia să dureze 15 minute … nu am cronometrat … dar cred că am depășit cele 15 minute, dar ne-am și bucurat de o mocirlă de nota 100. Întradevăr era un noroi prietenos, nu se lipea de roți … dar patinai la greu … la un moment dat am zis că o să cobor pe bicicletă, că în cazul în care cad, o să cad pe moale … Recunosc … m-am distrat. La un moment dat era o pantă alunecoasă și abruptă, era un băiat care a ajuns la ”baza” ei pe fund și bicicleta l-a urmat lateral cumva. Mai grav a fost când mocirla se combina cu pietre și rădăcini.
Finish! Locul 6 – categoria Women Open, 4h.30min. Murdari ca niște purcei, chinuiți … ne-a prins ploaia la a treia pantă, unde era concursul King of the Mountain. De vis! Spălat bicicleta, încălțămintea în râu și fuguța la București.
În ansamblu, nu a fost un concurs urât. Până la urmă ar trebui să învățăm să abordăm orice tip de traseu. A fost un exercițiu bun. Și, apropo,mulțumim fotografilor … că dacă e să povestim cum a fost, cuvintele nu ne sînt suficiente.
Foto by: Dan Bistriţeanu, Giglia30
În sfârșit m-am hotărât să împărtășesc experiența mea de la Maratonul Medieval Mediaș 2010. Un maraton mult așteptat și care îmi devenise drag datorită pozelor, poveștilor și nu în ultimul rând al zonei.
După cum spuneam într-un post anterior concursul oferea posibilitatea parcurgerii a două trasee: traseul scurt de 50Km și traseul lung de 80Km. Întrucât la un maraton distanța confortabilă pentru mine este de 50Km, inițial m-am înscris la
traseul scurt. Aflu mai târziu de la o prietenă că MMM este singurul maraton care îți permite să faci cei 80 de km în timp util și că e unul dintre puținele maratoane la care cineva cu o ”pregătire” medie ar fi capabil să termine traseul lung onorabil . Zis și făcut, contactat organizatorii, schimbat traseul. Acum Doina Țiței apărea în tabel cu 80 KM.
14.06.2010
După două zile cu furtuni și ceva ploaie de vară , traseul este încă în stare foarte bună, adică uscat.
Primul mesaj din partea organizatorilor cu privire la vreme, m-a alarmat doar puțin. Optimismul nu dispăruse.
16.06.2010
Din pacate am o veste PROASTA.
Astazi a fost o rupere de nori in zona Medias si prin urmare, traseul nostru care era ciclabil 100% , acum nu stiu daca mai e mai mult de 60%. Asa cum am atentionat in pagina de informatii, in caz de ploaie traseul este mult mai dificil, pamintul fiind unul deosebit de lipicios in anumite portiuni. Sa speram ca vremea se mai indreapta, altfel pregatitiva de o zi extrem de grea.
oook …60% is good. Încep să mă pregătesc moral pentru noroiul lipicios… că practic nu mai aveam ce face.
17.06.2010
Ora 21, m-am intors din traseu . Situatia este critica. Practic trebuie sa fiti pregatiti sa impingenti bicicleta atit la deal cit si la vale. Pare o gluma dar cred ca trebuie sa va stringeti bine siretul la pantofi daca vreti sa nu ii pierdeti in noroi. Muncim de mai bine de 6 saptamini la organizarea MMM, pentru a va oferi un eveniment placut. Se pare insa ca de ce ne-a fost frica in fiecare an, de aceasta data se va intimpla:
VA FI FOARTE MULT NOROI LIPICIOS ! ASTAZI A TURNAT DIN NOU CU GALEATA!
Calcule … gânduri … emoții … emoții … într-un final … asta e … ne putem distra și cu noroi, până la urma urmei, noroiul e pentru toată lumea!
Ajungem la Viscri cu o zi înainte, mai prindem o furtună pe drum. Moral eram pregătită, până la urmă nu sînt decât 80KM. A doua zi, o zi cu soare și cer senin, împreună cu niște băieți din Ungaria (unul din ei e chiar Bálint Lukács – câștigătorul cursei de 50KM) ne îndreptăm către Mediaș. Evident eram în întârziere și evident am prins și un radar. Ne-am gândit … no … ce poate să se mai întâmple?
Ridicat chip-ul, salutat oamenii, pregătit biclele în doi timpi și două mișcări și … așezat la start. Dezavantajul întârziatului … se așează în coada plutonului. START. Un tur prin oraș cu mașina de poliție în față. Acum era momentul să depășesc lumea și să încerc să mă poziționez mai pe la jumătatea plutonului, auzisem de o pantă destul de nașpa chiar la intrarea pe terenul offroad. Problema problemelor … nu era panta sau oamenii care făceau pushbike, ci noroiul, care s-a lipit din start pe smart sam-urile (care apropo nu excelează în nimic, vorba aia nu-s nici rele, dar nici bune nu sînt). Desfă v-brake-ul, oprește-te de o mie de ori să dai jos noroiul de pe roți with bare hands. Mai roagă-te un pic… toată urcarea aia m-a demoralizat … nu mă ajuta bicicleta, terenul … în acel moment mă gândeam pfff… mai am 70KM, dacă și restul va fi așa…
Ies din ”negură”! Ca să vezi, în zonele cu spații deschise terenul era uscat! Pfff… moment în care hai să dăm mai tare, să recuperăm, că deja pierdusem vremea pe panta de la început. Noroiul de pe roți zbura în toate direcțiile. It felt soo good. Prima parte a traseului a fost comună cu traseul de 50KM, era lume în jur. Mă simțeam ca la concurs. După ce am ajuns la bifurcația unde cele două trasee se despărțeau mi-am dat seama că eram singura din tot grupul care făcea dreapta. Cool! Acum sînt pe cont propriu. Măcar e frumos afară, soarele bate destul de tare… who cares… nu e noroi! Mă bucur de pante pe care le-am urcat fără probleme, de priveliști. Chiar mă gândeam oare o să dau de cineva pe traseu? Și hop … în față întrzăresc o fată și un băiat!!! Yeeey … oameni!!! Hai să-i depășesc! Bun … la punctul de alimentare 2, organizatorii, drăguții de ei, îmi oferă și un ”duș”. După care fac acea chestie care mi s-a părut ciudată și anume o buclă … cu alte cuvinte … mă întorceam din nou pe la pct de alimentare 2, după ce mai parcurgeam vreo 20KM (cred). Faza tare e că la intrarea în buclă îi întâlnesc pe primii (ei deja făcuseră bucla, pfff, avans de 20km … i suck )) Maus, Dan, Zaco, Oac (inițial aveam impresia că am greșit drumul).
Îmi văd de drum, la un moment dat… în depărtare, văd un omuleț care fluiera și alerga de zor… ajung aproape de el … era un organizator, care nota și încuraja. Iarăși singurică … ha! mai depășesc vreo doi. La o coborâre lungă cu pietriș și curbe faine, am dat cât am putut, gândindu-mă la recuperarea timpului pierdut la începutul cursei. La finalul acestei coborâri, guess what, am făcut pană la roata din spate! Nu m-am panicat, eram pregătită. Prima pană făcută fără asistență, am schimbat camera neașteptat de repede. Sursa, un cui de fix 5cm. Un țăran cu căruța a fost amabil și mi-a oferit pompa de picior, astfel încât în câteva secunde roata era umflată și pusă la loc!!!
Spre finalul buclei, pe o urcare, în zare se văd niște nori cum se adună, mai rău e că se auzeau și niște tunete. Mă rugam ca vântul să împrăștie norii negri. Ajung din nou la pct de alimentare 2, le spun oamenilor, că nu am de gând să renunț. Spre norocul meu la acel punct întâlnesc un chip cunoscut Dan Bistrițeanu, care mi-a zis că mă va însoți în continuare. Vremea nu mai e deloc sunny. Intrăm în pădure, o coborâre, patinăm artistic, dar ne ținem pe biciclete. Se întunecase și nuu mai vedeam nimic, pedeasupra a început să bată vântul violent, cădeau crengi, frunze peste noi. Ieșind din pădure am zis că răul a trecut, dar nu … a început să plouă cu găleata, stropii imenși ne loveau violent, nu mai puteai vedea pe unde mergi și era o coborâre cu șleauri!!! Plouă, bate vântul, tună, fulgeră!!! Excelent! Toate bune și frumoase, nu ne oprim, mergem … DAR, nu mai vedeam marcajele, așa că am ajuns la concluzia că ne-am rătăcit. Am ratat vreo intersecție. Dă-i stai la telefon, încearcă și explică locul unde te afli, organizatorii, încercau să-și imagineze și ei pe unde eram … vreo 20 de minute le-am pierdut. Frigul intrase în mine, Dan îmi oferă pelerina lui, o doamnă ne dă niște pungi pentru telefoane, găsim marcajul. Terenul era distrus … din nou noroi, din nou pushbike … căutat poteci alternative. Mai avem 30KM. S-a oprit ploaia… apare soarele! Ne urcăm pe biciclete, mergem prin iarba acoperită de ploaie … ieșim la o șosea … punctul de control 9. Cool! Șosea … mai avem vreo douăzeci și ceva de km și încă 2h30min până la ora limită. Însă, bucuria se transformă-n … ne-au cerut chip-urile, moment în care au început să curgă lacrimile involuntar. Furtuna s-a terminat, era soare pe cer, eu mai aveam 2h30min, aveam forță și voință! Organizatorii nu prea s-au așteptat la o astfel de reacție, au încercat să-mi explice că e greu, că a plouat, că e terenul urât… etc. Cu siguranță aș fi putut să-l termin … dar asta e … trebuia să predau chip-ul. Înțeleg organizatorii, în urma experienței mele cu Prima Evadare, de a trebuit să oprim sute de concurenți la punctul de alimentare 2 și înțeleg și frustrarea celor opriți.
Primul abandon. Sîntem aduși cu o Dacie Papuc, noi și bicicletele noastre, la linia de Finish. Mi se oferă medalia de participare. Recunosc, a fost un moment trist să termin concursul așa. Știam că într-un fel am câștigat.
Mi-am propus ca anul viitor să trec linia de finish și să termin cu orice preț traseul de 80KM.
La categoria Feminin, traseul 80KM, nu au terminat decât două fete: Fodor Emese (locul 1) și Elena Fodor (locul 2). Felicitări!
Organziarea a fost frumoasă și cu mult suflet. Bravo lor … la anul sper să nu mai avem parte de furtuni … deși la un moment dat a fost fun să pedalezi pe ploaie.
Pozele de la eveniment le puteți găsi aici
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Filmul poate fi achiziționat de aici
Prin decembrie-ianuarie mă contactează Dan și mă întreabă dacă aș vrea să particip cu ei la Carpathian Adventure 2010. Imediat după o săptămâna mă trezesc cu o aceeași propunere din partea lui Gabriel Solomon. Însă decizia deja am luat-o în favoarea băieților de la Pitești, echipa Run Forest. Pe Dan și Remus îi cunoșteam de la concursurile de MTB (Argeș Winter/Spring Race) și de pe la diverse ture mtb. Pe Bobi l-am cunoscut în week-end-ul ăsta, când am hotărât să ieșim la o tură de picior în Munții Iezer. Scopul ieșirii era să ne cunoaștem 
între noi, să vedem cum e ritmul de mers al fiecăruia, să ne gândim la o strategie de concurs.
A fost o zi frumoasă din punct de vedere meteorologic (luând în considerare cele 70% șanse de ploaie promise de site-urile meteo). Ziua am început-o ciudat, m-am trezit la 5:30 în condițiile în care trebuia să iau autobusul spre Pitești la 6:00 de la autogara Militari. Reușit la fix. La 7:15 ajung în Pitești, acolo mă întâlnesc Bobi și Dan. La Câmpulung îl culegem pe Remus și ne îndreptăm către cabana Voina, de unde vom începe traseul marcat cu banda roșie.
Începem cu o urcare mai abruptă și toate comentariile noastre erau despre cum e să urci/cobori cu bicla acele pante. Concluzia: imposibil. După care am început să adunăm muște în jurul nostru … o fi fost de la căldură. Traseul nostru a fost cam așa (nu mă prea pricep la descrierea traseelor montane): Cabana Voina (950m) – Muntele Văcarea (2.068m) – refugiul Lacul Iezer (2.140m) – vf. Iezeru Mare (cca 2.400m) – vf. Roșu (2.469m) – vf. Bătrâna – la coborâre am urmat marcajul triunghiul roșu pe Plaiul lui Pătru – Cabana Voina. În total am făcut aproximativ 22-24km. 8h. A fost un traseu frumos, iar concluzia la care am ajuns la finele zilei e că o să ne înțelegem bine la concurs și că formăm o echipă omogenă.
Ziua următoare mă trezesc cu o febră musculară la picioare și la abdomen (ceea ce mi s-a părut cam ciudat). Dres cu o mică alergare în parc niște exerciții.
Presimt o experiență interesantă în perioada 11-15 august. Mai e o lună.
Eram câțiva prieteni cu o pasiune comună (pentru unii pasiunea a fost descoperită cu 3-4 luni în urmă). Obișnuiam să ieșim aproape zilnic, week-end-urile le petreceam undeva pe două roți (neapărat)… că ploua, că era noroi, că era frig, soare, zăpadă eram pe două roți… împreună.
PS: tocmai îmi luasem SPD-urile. (Explicația pentru căzătura din film )
După experiența de la Mediaș (pe care o voi relata zilele viitoare) am încercat un triatlon – primul triatlon pentru mine. Un concurs destinat mai mult amatorilor (datorită distanțelor accesibile), dar la care au participat și sportivi cunoscuți în domeniile de ciclism, înot sau alergare.
Fără Asfalt a adunat peste 200 de oameni la plaja de la 2 Mai, oameni care s-au înscris la proba individuală sau la ștafetă. Organizatorii au fost foarte flexibili în ceea ce privește posibilitatea de înscriere/participare atât la proba scurtă individual, cît și la ștafetă, un lucru care a atras numeroși concurenți. Un alt aspect care a făcut ca acest concurs să fie mai special, proba de bicicletă s-a făcut pe un teren off-road (cu ceva șosea). 
În ceea ce privește participarea mea … am ales să fac o echipă întrucât înotul nu a fost niciodată un punct forte. Astfel încît s-a născut … o echipă de fete ”Ladies First” în componența căreia au fost: Nicoleta Dinu (înot – am găsit-o cu două zile înainte de concurs datorită Aurei – 25min37sec ), Aurora Popescu (o maratonistă bună! 59min 15sec) și eu la proba de bicicletă (1h30min). Pot să spun că participarea în echipă s-a dovedit a fi o experiență extraordinară! … responsabilitatea este mult mai mare și parcă tragi mai tare, iar așteptarea coechipierului la linia de finish/start îți oferă niște senzații deosebite.
S-au înscris trei echipe de fete și noi am fost primele! ”Locul I – Ladies First” cuvintele pe care le-a rostit organizatorul la premiere au sunat sooo right Apropo, din 43 de echipe, am fost pe locul 8 la ștafetă clasament general!
Nu știu cum au fost la înot cei 750m, la alergare însă terenul nu a fost unul foarte prietenos, cît despre traseul de bicicletă, a fost schimbat cu o zi înainte (din cauza ploilor, terenul ce traversa un câmp a fost acoperit de noroi), problema însă au fost marcajele … jumătate din concurenți (inclusiv eu) au luat-o pe terenul înnoroit – varianta veche a traseului (în loc să meargă pe șosea – varianta nouă), astfel încît ”m-am bucurat” din nou de noroiul lipicios, care m-a făcut să merg … mai încet și să-mi amintesc de experiența de la Mediaș. Cu toate acestea, m-am bucurat să depășesc pe traseu băieți și să termin prima fată la proba de bicicletă.
Lista cu rezultate se poate vizualiza aici
Mulțumim pentru poze Andreei de la Velobello, fotografilor din echipa organizatorică.
Vineri. Baiului. Plecăm din București pe la 16:00. La 18:00 începem să urcăm de la Bușteni, pe Zamora. Sîntem doi. Soarele era încă pe cer și știam că ne va prinde noaptea, nu știam însă unde exact. Urcarea cam de 8-10 km prin pădure (unde mă rugam să nu dau nas în nas cu Ursu), după care am ajuns la stână (ciobanii erau acolo, ceea ce i-a făcut pe câini să stea deoparte).
Creasta. Lungă … în dreapta și stânga se așternea acel peisaj pe care am ajuns să-l vedem mai des la calculator decât ”live”. E prima mea urcare pe Baiului, încerc să țin pasul cu Dan … la un moment dat ne-am dat seama că ar trebui să ne mișcăm mai repede, ca măcar o parte din coborâre să o prindem pe zi. Așadar pentru prima oară sînt tractată. Interesantă experiența … trebuia să pedalez cât de tare pot, ca să nu-l obosesc prea tare pe Dan. La un moment dat simt că ne apropiem de un plat. Ne dezlegăm bicicletele și băgăm tare. O coborîre lungă, cu pietre mișcătoare, drum îngust, curbe și văi în lateral.
Amurg. De admirat nu mai aveam timp. Simt nevoia unei lumini. Scoatem frontalele (Costi, farul și-a făcut treaba de minune, am orbit animalele de pe drum). Coborîm pe un drum de exploatare. GPS-ul ne spune să luăm în dreapta/stânga… cam prostuț, ne-a dus prin niște șanțuri, râpe cu căței morți, străzi cu noroi (în condițiile în care tot traseul fu foarte uscat). Datorită acestui GPS, ajungem pe DN într-un final, doar că în Secăria (trebuia să ajungem în Sinaia). Legăm bicicletele și fuguța până la Bușteni la mașină. Ajungem pe la 00:30.
Well, ăsta a fost un mic ”antrenament” pentru Carpathian Adventure.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Comentarii recente